În intervenția sa, Igor Grosu a evidențiat trei lecții importante desprinse din experiența Republicii Moldova în apărarea democrației: 1-prevenirea trebuie să înceapă cu mult înainte de ziua alegerilor; 2-informarea și transparența îi ajută pe cetățeni să se apere; 3-democrația nu trebuie considerată un lucru de la sine înțeles, ci trebuie protejată.
De asemenea, speakerul a subliniat că, în timp ce Rusia duce războiul împotriva Ucrainei pe câmpul de luptă, Republica Moldova s-a confruntat cu un alt tip de război purtat prin: dezinformare, finanțare ilegală, cumpărarea de voturi și intimidare. Scopul acestor acțiuni a fost influențarea rezultatului alegerilor și deturnarea țării de la parcursul său european.
„Alegerile au devenit principala cale, prin care s-a exercitat această ingerință, oferind Kremlinului oportunitatea de a transforma banii și manipularea în putere politică”, a menționat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a subliniat necesitatea de identificare din timp a vulnerabilităților, dar și consolidarea capacităților instituționale și adoptarea unor reguli clare privind finanțarea partidelor politice. Totodată, Igor Grosu a evidențiat rolul instituțiilor statului, al jurnaliștilor independenți și al societății civile în documentarea și investigarea tentativelor de manipulare electorală. În acest context, a menționat investigațiile jurnalistice care au contribuit la dezvăluirea unei rețele de cumpărare a voturilor și la explicarea modului în care erau recrutați oamenii și utilizați banii pentru a le influența opțiunea electorală.
Președintele Parlamentului a atras atenția și asupra modului în care libertățile și deschiderea societăților democratice pot fi exploatate pentru ingerințe în viața politică și a subliniat că respectarea statului de drept nu înseamnă pasivitate în fața atacurilor asupra democrației.
În încheiere, Igor Grosu a susținut cooperarea internațională în combaterea amenințărilor hibride. Potrivit lui, schimbul de informații și combaterea finanțării ilicite a partidelor, dar și protejarea sistemelor electorale și reacția rapidă la tentativele de ingerință străină – toate sunt esențiale pentru apărarea democrației.
„Nicio democrație nu ar trebui să fie nevoită să înfrunte singură aceste amenințări. Rețelele care ne vizează acționează dincolo de granițe, iar cooperarea noastră trebuie să depășească, la rândul ei, aceste granițe”, a punctat Igor Grosu.
Este de menționat că, această Conferință Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei are loc o dată la doi ani, sub egida Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Ediția din acest an este găzduită de Parlamentul Italiei și reunește peste 70 de președinți și vicepreședinți de parlament din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei, precum și peste 500 de delegați.

