Deschide.md

1 Decembrie // Maia Sandu: Să onorăm prin fapte eforturile și sacrificiile celor care au făcut posibilă decizia istorică de la Alba Iulia

Alla Tofan
Actualizat la:
1 Decembrie // Maia Sandu: Să onorăm prin fapte eforturile și sacrificiile celor care au făcut posibilă decizia istorică de la Alba Iulia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a României. Într-o postare pe rețele sociale, șeful statului a menționat că evenimentele din 1 decembrie 1918 au deschis drumul spre pace, libertate și democrație pentru poporul român.

Totuși, scrie președintele, aceste valori sunt astăzi amenințate mai mult ca oricând.

„În acest context complicat, datoria noastră este să onorăm prin fapte eforturile și sacrificiile celor care au făcut posibilă decizia istorică de la Alba Iulia”, a scris Maia Sandu.

Președintele a subliniat că fiecare are un rol important în păstrarea și transmiterea patrimoniului generațiilor viitoare.

„Să lăsăm copiilor și nepoților un spațiu românesc în care să poată trăi liber, demn și cu respect pentru valorile naționale. La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!”, a conchis președintele R. Moldova.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md