Deschide.md

33 de ani fără Doina și Ion Aldea-Teodorovici // Maia Sandu: Avem datoria să le ducem visul mai departe, într-o țară europeană unită în spirit și valori

cristina-vlah
Actualizat la:
33 de ani fără Doina și Ion Aldea-Teodorovici // Maia Sandu: Avem datoria să le ducem visul mai departe, într-o țară europeană unită în spirit și valori

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a adus un omagiu celor doi titani ai muzicii patriotice Doina și Ion Aldea-Teodorovici.

Șefa statului a menționat că cei doi se contopesc într-o singură inimă, un cântec, totodată fiind cei care au promovat idealul libertății, al limbii române, a tot ce înseamnă cultură. În acest sens, Maia Sandu a subliniat că este de datoria noastră să le continuăm calea și să promovăm idealurile de libertate și stimă față de valorile noastre naționale.

„În scurta lor viață pământească, Doina și Ion au trăit intens, cu sens, cu valoare, transformând scena în altar al demnității. Ei au pus adevărul în cântec și l-au dus cu mult curaj, lacrimi și cu mare speranță acolo unde era așteptat cel mai mult – în inimile oamenilor. „Suveranitate”, „Maluri de Prut”, „Eminescu”, „Sfânta ni-i casa”, „Răsai” nu sunt doar cântece, sunt trepte ale redeșteptării noastre ca popor, sunt imnuri ale generației care a redescoperit libertatea prin credință și iubire de neam”, a scris Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Menționăm, că astăzi se împlinesc 33 de ani de când au plecat la cele veșnice marii cant-autori Doina și Ion Aldea-Teodorovici. În memoria lor, deputații au ținut un minut de reculegere în Parlament.

Deschide și Minut de reculegere la Parlament în memoria lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Tot astăzi, au fost organizate un șir de evenimente culturale dedicate celor doi mari artiști ai neamului.

Deschide și 33 de ani fără Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Omagiu celor „două inimi gemene”

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md