Deschide.md

50 de delegații din Europa și organizații internaționale, așteptate la Chișinău. Centrul capitalei, închis

Deschide.MD
Actualizat la:
50 de delegații din Europa și organizații internaționale, așteptate la Chișinău. Centrul capitalei, închis

Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat temporar în perioada 18–19 martie, în contextul desfășurării Conferinței de Nivel Înalt privind Carta Socială Europeană, anunță Primăria municipiului Chișinău.

Potrivit autorităților municipale, restricțiile vor fi aplicate în intervalul orelor 08:00–22:00, la solicitarea poliției, în legătură cu organizarea evenimentului internațional de nivel ministerial de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Consiliul Europei.

La conferință urmează să participe peste 50 de delegații oficiale din statele membre ale Consiliului Europei și din cadrul organizațiilor internaționale.

Astfel, pentru buna desfășurare a reuniunii, accesul persoanelor va fi limitat în anumite zone din municipiul Chișinău, inclusiv în preajma unor instituții de stat și în adiacența acestora. Restricțiile vizează strada București, în perimetrul străzilor Maria Cebotari și Nicolae Iorga, strada Maria Cebotari, între străzile București și 31 August 1989, strada 31 August 1989, între străzile Maria Cebotari și Nicolae Iorga, precum și strada Nicolae Iorga, între străzile 31 August 1989 și București.

Primăria precizează că excepție de la aceste restricții fac manifestările social-culturale incluse în declarațiile prealabile depuse la Primăria Chișinău pentru perioada vizată.

Totodată, în zilele de 18 și 19 martie vor fi sistate lucrările de reparație a drumurilor, a rețelelor electrice și termice, a apeductului și canalizării, precum și lucrările de curățare sau tăiere a arborilor în perimetrul străzilor menționate.

Inspectoratul General al Poliției și Direcția de Poliție a municipiului Chișinău vor asigura ordinea publică și vor informa persoanele fizice și juridice care desfășoară sau intenționează să organizeze întruniri ori acțiuni de masă în perioada 18–19 martie despre prevederile dispoziției emise de autoritățile locale.

Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să nu se abată de la prevederile Regulamentului circulației rutiere.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md