Potrivit materialelor cauzei, în seara zilei de 3 septembrie 2025, condamnatul, împreună cu un complice judecat separat, aflându-se în stare de ebrietate, s-a deplasat la o clădire părăsită din municipiul Chișinău pentru a identifica o femeie, pe care o bănuiau că le-ar fi sustras anterior un telefon mobil și bani.
În lipsa acesteia, cei doi au atacat un bărbat aflat la fața locului, cerându-i să spună unde se află femeia. Aceștia i-au aplicat mai multe lovituri și i-au luat bunurile personale, inclusiv un telefon mobil și o geantă cu bani și documente.
Câteva zile mai târziu, individul, în vârstă de 27 de ani, a revenit la aceeași adresă și a intrat într-un conflict cu un alt bărbat, în vârstă de 66 de ani. Pe fondul unui schimb de replici, condamnatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii, preponderent în regiunea toracică, provocând traumatisme grave, care au dus la deces. După incident, acesta a părăsit locul faptei, fiind reținut ulterior.
În fața instanței, condamnatul și-a recunoscut integral vinovăția, declarând că nu a avut intenția de a provoca decesul victimei și că regretă cele comise.

