Conform materialelor cauzei, la 29 aprilie 2025, în zona adiacentă a Aeroportului Internațional Chișinău, condamnatul a propus unui polițist de frontieră câte 300 de dolari pentru fiecare persoană, pentru a permite intrarea în R. Moldova a 13 cetățeni turci. Suma totală promisă era de 3.900 de dolari.
Ulterior, în aceeași zi, în jurul orei 18:00, în parcarea de serviciu a aeroportului, acesta a oferit efectiv 2.400 de dolari în numerar, pentru a asigura intrarea a opt dintre cetățenii străini care urmau să ajungă în Republica Moldova.
Polițistul de frontieră a raportat cazul și a colaborat cu organele de anchetă, iar acțiunile au fost documentate de autorități. Bărbatul a fost reținut imediat după transmiterea banilor.
Anchetatorii susțin că acesta ar fi urmărit facilitarea tranzitării Republicii Moldova de către cetățeni turci, invocând că aceștia sunt studenți care urmau să fie înmatriculați în Ucraina. Totodată, acesta ar fi discutat cu polițistul despre o eventuală colaborare pentru a facilita, ulterior, traversarea frontierei pentru alte aproximativ 70 de persoane.
În fața instanței, bărbatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
După executarea pedepsei, acesta urmează să fie expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova.

