Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pe parcursul zilei au fost înregistrate 14 situații asociate condițiilor meteorologice nefavorabile, dintre care șapte au necesitat intervenții pentru defrișarea și înlăturarea arborilor căzuți.
Echipajele IGSU au acționat în raioanele Fălești, Glodeni, Cantemir, Leova, Taraclia și UTA Găgăuzia, unde au fost deblocate porțiuni de drum și înlăturate pericolele create de copacii doborâți.
Cele mai mari pagube au fost înregistrate în raionul Ungheni. În municipiul Ungheni au fost afectate gospodării, automobile și acoperișuri ale unor blocuri locative, iar la un obiectiv comercial de pe strada Ștefan cel Mare a fost deteriorat parțial acoperișul.
În Nisporeni, satul Ciorești, au fost avariate acoperișurile a șase case de locuit, iar în Fălești, localitatea Hitrești, a fost afectat acoperișul unui depozit agricol.
Potrivit IGSU, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile nu au fost raportate victime.

