Potrivit BNM, creșterea din septembrie a fost determinată în principal de aprecierea față de euro a valutelor care intră în componența rezervelor, cu un impact de 59,85 milioane de euro, precum și de veniturile din gestionarea rezervelor valutare, care au constituit 13,61 milioane de euro.
În același timp, încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au însumat 5,76 milioane de euro. Din această sumă, 4,68 milioane de euro au reprezentat credite și granturi pentru proiecte investiționale, iar 1,08 milioane de euro – sprijin bugetar acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Pe de altă parte, rezervele au fost diminuate de plățile pentru serviciul datoriei publice externe, în valoare de aproape 19 milioane de euro, și de reevaluarea valorilor mobiliare din portofoliul de investiții, care a generat o scădere de 14,43 milioane de euro. Plățile Ministerului Finanțelor au constituit alte 4,3 milioane de euro.
Alte diminuări au fost generate de ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, în valoare de 1,35 milioane de euro, precum și de ieșirile din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 700 de mii de euro.

