Deschide.md

Aderarea R. Moldova la UE // Analiza ultimelor capitole din legislația europeană, discutată de Cristina Gherasimov cu oficiali danezi

cristina-vlah
Actualizat la:
Aderarea R. Moldova la UE // Analiza ultimelor capitole din legislația europeană, discutată de Cristina Gherasimov cu oficiali danezi

Pregătiri pentru analiza ultimelor capitole din legislația europeană. Acesta este unul dintre subiectele discutate de către vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul unei întrevederi cu Marie Bjerre, ministrul Afacerilor Europene a Danemarcei.

Întrevederea a avut loc în timpul vizitei Cristinei Gherasimov la Copenhaga, Danemarca, țară care deține președinția Consiliului UE pentru a doua jumătate a acestui an.

„Am discutat despre agenda europeană a Republicii Moldova și reformele pe care le facem în țară pentru a moderniza localitățile, dezvolta instituțiile și îmbunătăți serviciile publice. La fel, am vorbit despre pregătirile pentru analiza ultimelor capitole din legislația europeană, proces pe care-l încheiem în această lună, dar și despre prioritățile noastre de viitor”, a scris Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, demnitara de la Chișinău a mulțumit autorităților de la Copenhaga pentru deschidere și cooperare. Ea a subliniat că Danemarca este un partener de încredere al Moldovei și un susținător ferm al parcursului nostru european.

Menționăm, că în perioada iulie-decembrie 2025, Danemarca deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

__wf_reserved_inherit

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md