Deschide.md

Aderarea R. Moldova la UE // Au avut loc primele negocieri tehnice pe marginea Clusterului 1

Cristina Vlah
Aderarea R. Moldova la UE // Au avut loc primele negocieri tehnice pe marginea Clusterului 1

Treptat, R. Moldova se pregătește pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest sens, în această săptămână au avut loc primele ședințe din cadrul negocierilor tehnice pe marginea Clusterului 1.

Despre acest lucru ne anunță reprezentanții Biroului pentru Integrare Europeană. Potrivit autorității, aceștia sunt primii pași din negocierile între autoritățile de la Chișinău și cele de la Bruxelles, iar primul capitol discutat este „Clusterul 1 - Valori fundamentale”

„Împreună cu colegii din Comisia Europeană, am discutat ce avem de făcut pentru a realiza reforme prioritate în cadrul Capitolelor 23 și 24, care vizează statul de drept, justiția, drepturile fundamentale, lupta împotriva corupției și securitatea statului.

Aceste capitole sunt esențiale: ele formează etapa intermediară a negocierilor și condiționează avansarea Moldovei în toate celelalte domenii ale procesului de aderare. Cu alte cuvinte, progresele reale în statul de drept sunt cheia întregului parcurs European”, se menționează în nota de informare a celor de la Biroul pentru Integrare Europeană.

Astfel, cei de la Chișinău planifică un an de muncă intensă, cu reforme și rezultate măsurabile.

„R. Moldova a intrat în această etapă pregătită și hotărâtă să livreze”, este mesajul reprezentanților Biroului pentru Integrare Europeană.

Menționăm că la 25 iunie 2024, Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile cu Republica Moldova privind aderarea. Negocierile sunt împărțite în 35 de capitole.  Capitolul privind Valorile Fundamentale se deschide primul și se încheie ultimul; iar progresele înregistrate în cadrul grupului de elemente fundamentale determină ritmul general al negocierilor.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md