Noua zonă va fi acoperită și va fi dotată cu iluminat și sisteme de climatizare, pentru a asigura condiții mai bune de confort în intervalul scurt dintre finalizarea procedurilor de îmbarcare și urcarea în autobuze.
Potrivit administrației aeroportului, astfel de zone temporare sunt utilizate și de alte aeroporturi internaționale atunci când este necesară gestionarea unui număr mare de pasageri și optimizarea fluxurilor operaționale.
Proiectul a fost elaborat în urma consultărilor cu operatorii de handling și structurile implicate în activitatea aeroportuară, pentru identificarea unor soluții de organizare mai eficiente a fluxurilor de pasageri.
Lucrările vor fi realizate în regim accelerat, iar zona urmează să devină operațională într-un timp cât mai scurt. Amenajarea face parte din măsurile luate de aeroport pentru adaptarea infrastructurii la creșterea traficului de pasageri, până la finalizarea proiectului de extindere a terminalului.

