Deschide.md

Ajutor pentru Calea Ferată din Moldova! ARM a livrat 1000 de tone de motorină pentru a menține transportul feroviar funcțional

igor-liubec
Actualizat la:
Ajutor pentru Calea Ferată din Moldova! ARM a livrat 1000 de tone de motorină pentru a menține transportul feroviar funcțional

Agenția Rezerve Materiale a MAI a finalizat procedura de eliberare a 1000 de tone de motorină pentru Calea Ferată din Moldova. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către directorul ARM, Marin Lisî.

Potrivit oficialului, motorina a fost oferită din rezerva de stat în patru tranșe. După recepționare, aceasta urmează să fie transportată și depozitată la sucursalele CFM pentru efectuarea ulterioară a lucrărilor de manevră, transport de mărfuri și pasageri.

Eliberarea bunurilor din rezervele de stat s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii cu privire la rezervele de stat și de mobilizare, în scopul intervenirii operative în cazul apariției unor fenomene economice și contribuirii la stabilitate în sectorul economiei naționale, în baza dispoziției prim-ministrului R. Moldova”, a declarat Marin Lisî.

Directorul ARM a menționat că veniturile preconizate vor fi redirecționate pentru acoperirea cheltuielilor operaționale, inclusiv achitarea salariilor angajaților CFM.

Amintim că, anul trecut, ARM a fost responsabilă de distribuirea altor 4 mii de tone de motorină, în calitate de ajutor umanitar destinat agricultorilor afectați de seceta din 2023.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md