Deschide.md

Alegeri // Igor Grosu: R. Moldova a arătat lumii întregi că până și un abuzator ca Rusia poate fi învins

deschide-md
Actualizat la:
Alegeri // Igor Grosu: R. Moldova a arătat lumii întregi că până și un abuzator ca Rusia poate fi învins

Președintele PAS, Igor Grosu, a ținut o conferință de presă după victoria de la alegerile parlamentare de ieri. Liderul formațiunii de guvernare a mulțumit moldovenilor pentru votul acordat și a reiterat că cetățenii, și nu PAS, au învins Rusia.

Moldova, mă închin în fața ta. Ai câștigat bătălie după bătălie în fața unor dușmani care păreau imposibil de învins. A fost o bătălie extrem de grea. Rusia a aruncat în luptă tot ce are mai murdar: bani, minciuni, ilegalități. A folosit infrastructuri pentru a transforma țara într-un spațiu al infracționalității. Noi am venit în luptă cu ce avem mai sfânt: oamenii. Vouă vă mulțumim, pentru că nu doar PAS a câștigat alegerile, au câștigat oamenii, care au mers la vot știind că se dă bătălia pentru viitor. Moldova, o țară chinuită de decenii, a dat cea mai importantă lecție a democrației: că până și un abuzator ca Rusia poate fi învins” a declarat Grosu.

Potrivit lui, a fost o luptă inegală, cu un adversar mult mai puternic. Și totuși, moldovenii au transmis un mesaj fără echivoc la Moscova, că ei își decid singuri soarta.

‍”Avem nenorocul să fim sub un permanent pericol. Tot timpul, Rusia a dorit să intervină în treburile noastre. Unicul remediu e să fim vigilenți, să ne apărăm democrația. Unica armată care reprezintă un pericol pentru R. Moldova e cea a Federației Ruse, care încearcă să ne dea lecții de neutralitate în timp ce-și menține armata pe teritoriul nostru. Dar, pentru Rusia, rezultatul alegerilor este mesajul cetățenilor noștri. Și mesajul e acesta: că noi suntem stăpâni la noi acasă și singuri ne decidem soarta. Noi din 2019 le transmitem aceste mesaje, dar, deocamdată, nu sunt auzite” a notat Grosu.

În context, Grosu a recunoscut că cetățenii nu și-au dat neapărat votul pentru PAS, ci pentru a opri Rusia și a intra în Uniunea Europeană.

Dragi moldoveni, PAS are majoritate pro-europeană doar pentru că voi ne-ați oferit încrederea și șansa. O a doua șansă, pentru că știm că mulți nu au votat pentru partid, ci pentru viitorul european și pentru a proteja țara de Rusia. Vom oferi președintelui Maia Sandu tot sprijinul necesar pentru a îndeplini obiectivul integrării europene. Suntem conștienți că trebuie să accelerăm transformările începute. Posibil să facem și unele greșeli, dar vă asigurăm că vom merge în direcția corectă, în care aducem Europa acasă, continuăm curățarea justiției și aducem dezvoltarea economică” a subliniat Grosu.

Amintim că, în urma alegerilor parlamentare de ieri, 28 septembrie, PAS a acumulat peste 50% din sufragii, care îi asigură majoritatea și în următorul legislativ.

Deschide și: R. Moldova a ales EUROPA! PAS va avea majoritate și în noul Parlament

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md