Asta pentru că au fost deschise doar două secții de vot pe teritoriul Rusiei. Ce omite să spună Peskov e că la cele două secții nu au fost epuizate nici măcar din jumătate din buletinele alocate.
”Din câte știm, unele forțe politice își declară dezacordul. Ele vorbesc despre posibile încălcări la alegeri. Din ceea ce vedem și știm, putem constata că sute de mii de moldoveni au fost lipsiți de posibilitatea de a vota pe teritoriul Federației Ruse, din cauza faptului că pentru ei au fost deschise doar două secții” a declarat Peskov, comentând rezultatele alegerilor parlamentare din R. Moldova.
Menționăm că, în cele două secții de vot, deschise pe teritoriul Ambasadei și Consulatului R. Moldova la Moscova, au votat doar 4109 alegători, deși erau disponibile 10 mii de buletine de vot.
Astăzi, după anunțul victoriei PAS în alegeri, liderul formațiunii, Igor Grosu, a subliniat că R. Moldova a arătat lumii întregi că până și un abuzator ca Rusia poate fi învins.

