„Donald Trump a pierdut zdrobitor lupta pentru Congres. Cum va afecta aceasta interesele noastre? Nu cred că va avea un impact semnificativ pentru moment”, a scris Medvedev pe rețelele sociale, citat de agerpres.ro.
În opinia sa, în pofida discuțiilor „destul de utile” ale Moscovei cu administrația președintelui Donald Trump despre Ucraina, Kievul „nu îl lua prea în serios pe liderul de la Casa Albă” și își permitea comportamente „neobrăzat de grosolane” față de președintele american.
De aceea, potrivit lui Medvedev, după victoria democraților la alegerile de la jumătatea mandatului Ucraina poate înceta să mai țină cont de „președintele american slăbit”.
Totuși, Donald Trump este un „tip imprevizibil”, a menționat fostul lider rus referindu-se la viitoarele acțiuni ale președintelui SUA.
Kremlinul declarase miercuri că are încredere că președintele Donald Trump își va continua eforturile de a obține pacea în Ucraina în pofida înfrângerii partidului său în alegerile de la jumătatea mandatului.
„Președintele Trump rămâne la putere, sperăm sincer că își va continua eforturile de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.
Peskov declarase luni că, indiferent de rezultatul alegerilor, Donald Trump va continuă să ocupe funcția de președinte al SUA.
„Președintele Trump va rămâne în post până la sfârșitul mandatului său prezidențial și își va realiza politica externă”, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse.
Alegeri SUA // Fostul președinte Dmitri Medvedev spune că înfrângerea republicanilor nu va afecta serios Rusia
DESCHIDE.MD

Fostul președinte rus și actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră că înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite nu va avea „pentru moment” un impact semnificativ asupra intereselor Rusiei, relatează joi EFE.
