Totodată, precizează MAE, cei care se află deja pe teritoriul iranian sunt rugați să analizeze părăsirea imediată a statului, pe rute sigure disponibile.
„Cetățenii Republicii Moldova aflați în Iran sunt îndemnați să își semnaleze prezența misiunii diplomatice a Republicii Moldova cu reședința la Baku, în vederea comunicării locației și a datelor de contact, în eventualitatea necesității unor măsuri de evacuare”, precizează instituția.
Părăsirea teritoriului Iranului, menționează MAE, este posibilă pe cale aeriană, prin curse ordinare, sau pe cale terestră prin Turcia ori Armenia.
Eventuale operațiuni de evacuare prin Azerbaidjan pot fi realizate cu autorizarea prealabilă a autorităților azere, prin intermediul misiunii Republicii Moldova de la Baku.

