Potrivit IGPF, proiectilul a provocat deteriorări autobuzului și cabinei de control, iar un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit. Alte victime nu au fost înregistrate.
„Poliția de Frontieră de comun cu Serviciul Vamal, monitorizează în continuu situația, în vederea gestionării acesteia și mențin legătura cu autoritățile competente din Ucraina”, precizează instituția.
Suplimentar, IGP a anunțat că, în contextul acestui incident, de la intersecția traseelor R-30 cu R-31, raionul Ştefan Vodǎ, spre Palanca, circulația rutieră a fost temporar sistată.
„Ofițerii de patrulare redirecționează mijloacele de transport spre Tudora”, au menționat reprezentanții Poliției Naționale.
În acest context, cetățenii sunt rugați să se abțină de la deplasările în această zonă, iar în cazul în care aud zgomote specifice dronelor sau explozii produse în apropierea frontierei, să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.

