„Ne dorim să valorificăm potențialul relațiilor noastre economice, să stimulăm schimburile comerciale și să avansăm proiectele bilaterale aflate în examinare. Am abordat, de asemenea, evoluțiile de securitate din regiune și parcursul european al statelor noastre”, a scris Alexandru Munteanu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, cei doi șefi de Guverne au convenit să mențină un dialog activ și să dezvolte cooperarea în domeniile de interes comun, în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri din ambele țări.
Amintim că, întâlnirea celor doi a avut loc în contextul Summitului Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (South-East European Cooperation Process – SEECP), la Sofia, Republica Bulgaria. În cadrul vizitei, șeful Executivului de la Chișinău a avut o întrevedere bilaterală și cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev.

