Alexandru Munteanu s-a referit la necesitatea sporirii capacității de absorbție a fondurilor pentru proiectele de modernizare care vor aduce servicii mai bune și condiții de nivel european.
„Necesitățile sunt aceleași pe care le întâlnim în multe raioane și vom continua să lucrăm pentru a asigura drumuri mai bune, apă și canalizare în fiecare casă, servicii medicale moderne, școli și grădinițe renovate. Realizarea acestor obiective depinde de noi toți”, a spus el.
Potrivit premierului, în ultimii ani, Guvernul a făcut investiții importante în raionul Căușeni. Doar în domeniul sănătății au fost alocate peste 54 de milioane de lei pentru dotarea Spitalului Raional cu echipamente medicale moderne, modernizarea sălilor de naștere și a secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți și mame.
De asemenea, a fost creat un Centru primar de Accident Vascular Cerebral, serviciul de urgență a fost modernizat și a primit șase ambulanțe noi, iar în șase localități din raion au fost deschise farmacii prin programul „Farmacie în satul tău”.
Prin programele „Satul European”, în localitățile din raion au fost construiți aproximativ 20 km de apeduct, 19 km de canalizare și 7,5 km de iluminat stradal. Totodată, au fost modernizate instituții școlare, mai multe tronsoane de drum din raion au fost reparate sau sunt în proces de reabilitare, iar alte proiecte de infrastructură și eficiență energetică urmează a fi implementate în perioada următoare.
„Toate aceste proiecte sunt rezultatul apropierii noastre de Uniunea Europeană și al cooperării dintre Guvern și administrația publică locală. Vom continua să lucrăm împreună pentru a atrage mai multe investiții, pentru a moderniza infrastructura și a oferi servicii mai bune pentru oameni”, a spus prim-ministrul.
În cadrul discuțiilor au fost abordate și dificultățile cu care se confruntă unele localități din raion, inclusiv starea unor sectoare de drum, probleme legate de accesul la apă potabilă, infrastructura energetică și transportul public. De asemenea, au fost semnalate situații administrative și de gestionare a serviciilor publice la nivel local.

