Deschide.md

Alexandru Munteanu și Cristina Gherasimov, întrevederi cu speakerii statelor baltice: Viitorul R. Moldova este în marea familie europeană

Cristina Vlah
Alexandru Munteanu și Cristina Gherasimov, întrevederi cu speakerii statelor baltice: Viitorul R. Moldova este în marea familie europeană

Primul ministru al R. Moldova, Alexandru Munteanu, precum și vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, au avut astăzi întrevederi cu cei trei președinți ai Parlamentelor din Statele Baltice.

În cadrul discuțiilor dintre șeful Guvernului cu oaspeții baltici, s-a accentuat faptul că statele lor, dar și R. Moldova au avut același trecut sumbru și aceeași cale europeană.

„Președinții de Parlamente ale Estoniei, Letoniei și Lituaniei sunt la Chișinău pentru a spune într-o singură voce că viitorul Republicii Moldova este în marea familie europeană. Ne leagă aceeași memorie a trecutului sovietic dureros, dar și aceeași alegere curajoasă pentru un viitor european, construit pe libertate, democrație și solidaritate”, a declarat Alexandru Munteanu.

În acest sens, șeful Executivului le-a mulțumit speakerilor din Țările Baltice pentru prietenie, precum și pentru sprijinul pe care ni-l oferă în calea noastră de aderare la UE.

„Instruirea funcționarilor publici, sprijin în digitalizarea serviciilor publice și proiecte de energie regenerabilă sunt doar câteva dintre domeniile în care lucrăm împreună. Vom continua să transformăm această solidaritate în cât mai multe acțiuni concrete, în beneficiul cetățenilor, care să apropie Republica Moldova, pas cu pas, de locul său firesc în Uniunea Europeană”, a mai spus premierul de la Chișinău.

Ulterior, cei trei oaspeți de onoare au avut o întrevedere cu Cristina Gherasimov. Demnitara de la Chișinău a accentuat că statele baltice sunt un exemplu de dezvoltare și reziliență.

„M-am bucurat să-i salut la Chișinău și să discutăm despre rezultatele de pe agenda europeană din ultima perioadă, despre obiectivele care ne stau în față de acum încolo, dar și cum putem prelua din experiența și lecțiile învățate de cele trei state în procesul lor de aderare la UE.

Am mulțumit prietenilor noștri pentru parteneriatul solid și pentru susținerea puternică a parcursului european al Republicii Moldova”, a scris Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook.

Vicepremierul pentru Integrare Europeană a punctat că de mai bine de 20 de ani de când sunt state membre ale UE, cetățenii Estoniei, Letoniei și Lituaniei se bucură de numeroase beneficii, libertăți și oportunități.

De asemenea, ea a amintit circa că doi ani în urmă, Republica Moldova a găzduit președinții celor trei state baltice: Alar Karis (Estonia), Edgars Rinkēvičs (Letonia) și Gitanas Nausėda (Lituania).

Menționăm că, în R. Moldova se află într-o vizită oficială de 2 zile: președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar; președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa; precum și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas. Cei trei oaspeți au fost invitați de către speakerul de la Chișinău, Igor Grosu, și au participat la ședința parlamentară de la începutul sesiunii plenare de primăvară 2026.

Deschide și Președinții Parlamentelor Baltice, la Chișinău: Primul cluster de negocieri ale UE cu R. Moldova și Ucraina ar trebui deschis imediat

Deschide și Parlamentul se întrunește în prima ședință plenară din acest an. Speakerii legislativelor din statele baltice, așteptați în plen

Deschide și Președinții Parlamentelor Țărilor Baltice: Cea mai bună soluție este ca R. Moldova să adere la UE împreună cu Ucraina

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md