De la bun început era evident că această modificare a fost introdusă printr-o veritabilă golănie legislativă. O intervenție normativă cu dedicație, concepută pentru a rezolva o problemă de persoană, nu una de sistem. O asemenea manieră de a legifera nu are nimic în comun cu exigențele statului de drept, indiferent cât de nobile ar fi obiectivele reformei în numele căreia este justificată.
Va trebui, desigur, să analizăm cu atenție considerentele Curții Constituționale, pentru a înțelege exact raționamentul juridic al hotărârii și implicațiile sale pentru situații similare în viitor.
Există însă o întrebare care planează după acestă decizie: ce se întâmplă cu hotărârile adoptate până acum cu participarea lui Herman von Hebel?
Declararea neconstituționalității amendamentului nu poate constitui, prin ea însăși, un temei pentru anularea sau revizuirea acestor hotărâri. Actele normative beneficiază de prezumția de constituționalitate până la proba contrară, iar efectele hotărârilor Curții sunt, ca regulă, pentru viitor. Prin urmare, ar fi eronat să afirmăm că deciziile adoptate cu participarea sa ar deveni vulnerabile doar pentru că norma legislativă a fost ulterior declarată neconstituțională.
Mai mult, trebuie făcută o distincție esențială. Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o normă legală, n-a anulat un act individual de numire și nici nu a dispus încetarea mandatului lui Herman von Hebel. În consecință, hotărârea nu echivalează, prin ea însăși, cu încetarea mandatului său.
Dar, ceea ce poate fi apărat juridic nu este întotdeauna justificabil moral. În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest.
Din punct de vedere politic, consecințele sunt mult mai grave decât problema mandatului acestei persoane. Această hotărâre reprezintă o lovitură suplimentară pentru majoritatea parlamentară și scoate încă o dată în evidență amatorismul cu care a fost gestionată mult trâmbițata reformă a justiției.
Cei care pretind că reconstruiesc statul de drept, nu trebuie să recurgă la metode care îl compromit. Nu poți cere respectarea regulilor de către întreaga societate, în timp ce îți modifici propriile reguli după cum îți convine. La fel, nu poți pretinde că îți construiești o justiție independentă atunci când legislația este ajustată pentru a acomoda anumite persoane.
Problema nu este doar că o normă a fost declarată neconstituțională. Problema este că ea nu ar fi trebuit să ajungă niciodată să fie votată.
Iar cei care au conceput-o, au promovat-o și au apărat-o cu atâta înverșunare ar trebui să ofere explicații.
Nu Curții Constituționale, ci societății.
