Deschide.md

Alte circa 20 de cazuri de escrocherie, înregistrate în ultimele 24 de ore. Prejudiciul cauzat victimelor depășește 2 milioane lei

Deschide.MD
Alte circa 20 de cazuri de escrocherie, înregistrate în ultimele 24 de ore. Prejudiciul cauzat victimelor depășește 2 milioane lei

Poliția anunță despre alte 18 cazuri de fraudă telefonică, înregistrate în ultimele 24 de ore. Potrivit oamenilor legii, prejudiciul total cauzat victimelor depășește 2 milioane de lei.

Conform datelor prezentate, cea mai mare sumă transferată de o victimă a depășit 260 de mii de lei.

IGP precizează că zece dintre cazuri au avut loc ieri, iar celelalte în zilele precedente, fiind raportate abia acum de victime.

Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 387 de tentative de escrocherie au fost prevenite la timp.

„Rămâneți vigilenți! Nu divulgați nimănui datele cardului bancar, codurile primite prin SMS sau parolele personale”, se menționează în comunicatul Poliției.

În acest sens, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Poliția imediat după primirea apelurilor suspecte.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md