MAE califică incidentul drept grav și afirmă că acesta a pus în pericol viața și securitatea cetățenilor. Exploziile au provocat, totodată, incendii și pagube materiale.
Ministerul solicită Federației Ruse să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și să ia măsuri pentru ca asemenea incidente să nu se repete.
Oleg Ozerov fusese convocat la MAE și joi, 1 octombrie, după incidentele din 30 septembrie, când trei drone au încălcat într-o singură zi spațiul aerian al Republicii Moldova, iar două dintre ele au căzut și au explodat. Și atunci, ambasadorului agreat al Rusiei i-a fost înmânată o notă de protest.
La ieșirea de la MAE, Ozerov a contestat atribuirea dronelor Rusiei, susținând că Moscovei nu i-au fost prezentate dovezi privind originea acestora și cerând investigarea incidentelor.
Convocarea de acum are loc după incidentele din dimineața zilei de 3 octombrie. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, aparatele de zbor au explodat în apropierea unor localități din raioanele Căușeni, Hîncești, Anenii Noi și Ștefan Vodă.

