Deschide.md

Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, după ce Rusia a atacat, din nou, Kievul: Dacă un criminal nu este oprit, el va continua să ucidă nu doar ucraineni

Cristina Vlah
Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, după ce Rusia a atacat, din nou, Kievul: Dacă un criminal nu este oprit, el va continua să ucidă nu doar ucraineni

Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Paun Rohovei, a venit cu un mesaj după un nou atac rusesc dur din această noapte asupra Kievului. Excelența sa a îndemnat statele libere și democratice să ia atitudine și să pună presiuni ca să înceteze războiul din Ucraina.

„Regimul criminal de la kremlin a lansat din nou un atac masiv asupra capitalei Ucrainei – orașul Kiev. La ordinul dictatorului sângeros putin, forțele ruse au lovit în mod deliberat infrastructura civilă a orașului în cursul acestei nopți. Au fost distruse clădiri rezidențiale, instituții medicale, grădinițe de copii și școli.

În Kiev sunt morți și răniți, inclusiv copii. Criminalul putin continuă să ucidă cu impunitate sub privirile întregii comunități internaționale. El trebuie oprit. Dacă un criminal nu este oprit și contracarat, el va continua să ucidă, nu doar ucraineni.

Facem apel la lumea civilizată să exercite o presiune mai fermă și mai dură asupra regimului criminal de la kremlin, pentru a-l constrânge să înceteze aceste crime și pentru a-l trage răspundere pentru atrocitățile sângeroase comise”, scrie ambasadorul într-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

De asemenea, Paun Rohovei dă asigurări că Ucraina este de neclintit și va rezista acestui război.

„Dar nu trebuie uitat faptul că apărându-se, statul ucrainean, soldații ucraineni și oamenii obișnuiți apără întreaga lume civilizată precum și valorile acesteia de ciuma kremlinului.

Să fim, așadar, mai hotărâți în sprijinul acordat Ucrainei și în exercitarea presiunii asupra clicii criminale de la moscova, condusă de ucigașul sângeros putin”, mai scrie Exelența sa.

Menționăm, că în urma atacului din noaptea de 2 iunie asupra Kievului, au decedat 13 persoane și au fost rănite alte peste 100 de persoane, inclusiv mai mulți copii.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md