Deschide.md

Amenzi de 11 mii de lei pentru pescuit nocturn în Nistru și capturarea peștilor prea mici

Deschide.MD
Actualizat la:
Amenzi de 11 mii de lei pentru pescuit nocturn în Nistru și capturarea peștilor prea mici

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de lege. În urma controalelor desfășurate în weekend în raioanele din estul republicii, inspectorii de mediu au întocmit 14 procese-verbale contravenționale și au aplicat amenzi în valoare totală de 11 mii de lei, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, verificările au vizat respectarea legislației de mediu și a regulilor privind protecția resurselor piscicole, în special pe sectorul râului Nistru. În urma controalelor, inspectorii au estimat prejudiciul adus resurselor biologice acvatice la aproximativ 13 mii de lei, sumă care urmează să fie recuperată de la persoanele responsabile.

Inspectorii atrag atenția că pescuitul pe timp de noapte și capturarea exemplarelor sub dimensiunea legală afectează procesul natural de reproducere a speciilor și contribuie la reducerea fondului piscicol.

Autoritățile îndeamnă pescarii să respecte regulile de pescuit și măsurile de protecție a resurselor acvatice, subliniind că acestea sunt esențiale pentru conservarea biodiversității și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md