În cadrul forumului, Anca Dragu a împărtășit perspectiva Băncii Naționale în sesiunea „Următorul capitol al Europei – extindere, competitivitate și reziliență”, dedicată dialogului dintre guvernatorii băncilor centrale. Dezbaterile au vizat politica monetară, evoluția inflației și perspectivele de creștere economică în Europa Centrală și de Sud-Est.
„La Banca Națională, lucrăm pentru ca apropierea de standardele europene să se traducă în încredere și stabilitate. În spatele fiecărei reforme sunt oameni și familii care își fac planuri de viitor, dar și antreprenori care au nevoie de predictibilitate pentru a investi și a crea locuri de muncă”, a subliniat Anca Dragu, potrivit unui comunicat de presă al BNM.
Agenda a mai inclus discuții despre mobilizarea capitalului public și privat pentru investiții în infrastructură, inovare și dezvoltarea economiei, precum și despre transformarea digitală a serviciilor financiare.

