Declarația a fost făcută de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, în cadrul lansării Reprezentanței Asociației Investitorilor din România (AIR), transmite IPN.
Potrivit șefei BNM, Republica Moldova livrează rezultate concrete pentru investitori.
În cadrul panelului „Istorii de succes – AIR pe cele două maluri ale Prutului”, Anca Dragu a subliniat impactul sistemului de plăți instante MIA. „MIA este astăzi cel mai modern sistem de plăți instant din regiune, cu peste 800 de mii de utilizatori. Pentru investitori, acest ecosistem înseamnă lichiditate imediată și costuri operaționale mai mici”, a precizat guvernatorul BNM.
Guvernatorul BNM a precizat că R. Moldova rămâne deschisă pentru capitalul și bunele practici europene. De asemenea, Anca Dragu a menționat progresele în liberalizarea operațiunilor valutare, dezvoltarea pieței de capital și facilitarea accesului investitorilor străini.
La eveniment au participat vicepremierul și ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Eugen Osmochescu, ministrul energiei, Dorin Junghietu, și ministrul economiei de la București, Irineu Darău.

