Deschide.md

ANRE lansează un comparator pentru ofertele furnizorilor de gaze și energie electrică

Deschide.MD
ANRE lansează un comparator pentru ofertele furnizorilor de gaze și energie electrică

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică lansează un comparator al ofertelor la gaze și energie electrică. Consumatorii vor putea astfel evalua toate ofertele furnizorilor, inclusiv prețurile și condițiile contractuale. Platforma, care poate fi accesată pe pagina web a ANRE, e acum în regim de testare și va fi operațională de la 1 octombrie, transmite IPN.

Directorul ANRE, Constantin Borosan, a declarat că instrumentul este destinat atât consumatorilor casnici, cât și celor non-casnici mici. În sectorul gazelor naturale, comparatorul poate fi utilizat de consumatorii cu un consum anual de până la 10 mii de metri cubi, iar în sectorul energiei electrice – de întreprinderile micro și mici.

Potrivit directorului ANRE, utilizatorul trebuie să selecteze din comparator energia electrică sau gazele naturale, categoria de consumator, localitatea și să indice consumul anual. Ulterior, sistemul afișează ofertele disponibile, care pot fi ordonate în funcție de preț, costul lunar sau anual estimat și durata contractului.

Totodată, pentru fiecare ofertă pot fi consultate prețul cu sau fără TVA, durata contractului, perioada de valabilitate și data-limită până la care poate fi încheiat contractul. Comparatorul este gratuit și poate fi utilizat fără crearea unui cont și fără introducerea datelor personale. După identificarea unei oferte, consumatorul poate contacta furnizorul respectiv pentru încheierea contractului.

Constantin Borosan precizează că în primul semestru al anului curent, pe piața gazelor naturale erau înregistrați 32 de furnizori cu licențe valabile, dintre care 14 au livrat gaze consumatorilor finali.

Comparatorul a fost elaborat de ANRE cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și al Guvernului Italiei, în cadrul programului „Accelerarea tranziției energetice echitabile în Republica Moldova”.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md