Deschide.md

Apărare: Europa trebuie să treacă la viteza superioară, declară președinta Comisiei Europene la Munchen

Deschide.MD
Apărare: Europa trebuie să treacă la viteza superioară, declară președinta Comisiei Europene la Munchen

Europa, care de decenii întregi depinde de SUA pentru apărarea sa, trebuie totuși ''să treacă la viteza superioară și să-și asume responsabilități'', a afirmat sâmbătă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său din cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, relatează AFP și Reuters, preluat de agerpres.ro.

''Securitatea Europei nu a fost mereu considerată ca responsabilitatea noastră primară. Dar acest lucru s-a schimbat în mod fundamental'', a subliniat șefa executivului UE, care a dat asigurări că o Europă puternică înseamnă ''o alianță transatlantică mai puternică''.

În acest scop, Europa trebuie ''să se elibereze de toate tabu-urile'', a apreciat Ursula von der Leyen, evocând mai ales utilizarea ''clauzei de apărare reciprocă'', un angajament colectiv al țărilor membre ale Uniunii Europene de a se apăra în caz de agresiune.

Pe de altă parte, Von der Leyen a spus că UE și Regatul Unit sunt ''mai legate ca niciodată''.

''La zece ani după (referendumul britanic privind) Brexit, viitorul nostru și viitorul vostru sunt mai legate ca niciodată. Este așadar interesul nostru comun să dăm dovadă de ambiție față de parteneriatul nostru'', a explicat președinta CE.

Temele dezbătute la Conferința de Securitate de la Munchen, care se va încheia duminică, includ schimbarea ordinii globale, criza din relațiile transatlantice, războiul din Ucraina și dosarul iranian.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md