Potrivit noilor modificări, localitățile care vor decide să se unească vor avea mai multă flexibilitate în procesul de selectare a centrului administrativ și de alegere a denumirii UAT amalgamate.
Totodată, se modifică și condițiile de luare a deciziilor, astfel încât acestea să poată fi adoptate cu votul majorității consilierilor aleși. Modificările vizează și eliminarea limitei de 25 de kilometri dintre localități, ceea ce ușurează procedura de amalgamare voluntară.
Un alt aspect important vizează păstrarea serviciilor publice în localitate, inclusiv prin Centrele unificate de prestare a serviciilor, fără ca oamenii să fie nevoiți să se deplaseze la sediul primăriei din centrul administrativ al UAT amalgamate.
Potrivit autorilor de proiect, noile prevederi vin să reducă birocrația în procesul de amalgamare voluntară: vor fi necesare mai puține documente, fiind suficientă o argumentare succintă și prezentarea listei localităților implicate.
De asemenea, se specifică faptul că în localitățile amalgamate nu vor fi organizate alegeri anticipate până la alegerile locale din anul 2027.
Se menționează că scopul proiectului este crearea unor primării puternice și a unor localități dezvoltate. Până în prezent, au fost finalizate două procese de amalgamare voluntară – în orașul Leova și în comuna Călinești din raionul Fălești. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, numărul deciziilor de inițiere a procesului de amalgamare voluntară s-a majorat, 298 de comunități au manifestat interes în acest sens.

