Deschide.md

Ar fi trucat licitații pentru achiziții publice. Mai mulți foști și actuali funcționari din Călărași, inclusiv fostul președinte al raionului, pe banca acuzaților

Deschide.MD
Actualizat la:
Ar fi trucat licitații pentru achiziții publice. Mai mulți foști și actuali funcționari din Călărași, inclusiv fostul președinte al raionului, pe banca acuzaților

Un fost președinte al raionului Călărași, un ex-primar al orașului, doi angajați ai primăriei, dar și administratorul unei companii, vor ajunge pe banca acuzaților pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, soldată cu prejudicierea bugetului raional.

Potrivit probelor acumulate de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, în perioada februarie–aprilie 2022, învinuiții ar fi încălcat prevederile legale privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice, inclusiv prin divizarea artificială a lucrărilor la obiectivul „Construcția unei încăperi pentru amplasarea incineratorului pentru deșeuri medicale”, scopul fiind de a evita organizarea licitațiilor publice.

De asemenea, lucrările ar fi fost executate și recepționate în lipsa documentației obligatorii, inclusiv a proiectului de execuție și a autorizației de construire, fiind ulterior achitate din fonduri publice, deși nu întruneau cerințele legale.

În urma acestor acțiuni, bugetului raional i-ar fi fost cauzat un prejudiciu material în valoare de peste 288 mii de lei, sumă ce constituie pagube în proporții considerabile.

Acuzațiile au fost respinse de către învinuiți. Cauza penală a fost transmisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea de abuz în serviciu, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 117 500 de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

În scopul garantării recuperării prejudiciului și achitării amenzii, a fost aplicat sechestru asupra mijloacelor financiare care aparțin învinuiților și care acoperă integral prejudiciul cauzat.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md