Deschide.md

Armenia avertizează că se va retrage din două organizații conduse de Rusia, dacă Moscova crește prețul la gaz

Deschide.MD
Armenia avertizează că se va retrage din două organizații conduse de Rusia, dacă Moscova crește prețul la gaz

Armenia se va retrage din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) și din Uniunea Economică Eurasiatică (UEEA) dacă Rusia va majora prețurile la gaze, a declarat sâmbătă președintele Parlamentului armean, Alan Simonian, informează EFE.

„Aceste discuții nu sunt nimic nou; de exemplu, discutarea importului de produse armenești sau a majorării prețurilor la gaze. Trebuie să spun că, dacă vor lua această decizie, Armenia va lua și ea o decizie și, în cele din urmă, se va retrage din OTSC și din UEEA”, a declarat Simonian într-o conferință de presă, informează Agerpres cu referire la agenția de știri Interfax.

Cu toate acestea, președintele Parlamentului de la Erevan și-a exprimat convingerea că nu „se va ajunge la o astfel de extremă', invocând 'conversația bună și eficientă” dintre premierul armean Nikol Pașinian și președintele rus Vladimir Putin, care a avut loc de 1 aprilie la Moscova.

În timpul întâlnirii, Pașinian i-a vorbit lui Putin despre suspendarea participării Armeniei la OTSC și și-a reafirmat angajamentul față de legături mai strânse cu Uniunea Europeană (UE), menționând că decizia finală între integrarea europeană și UEEA ar trebui să revină cetățenilor țării sale.

La rândul său, Putin i-a transmis lui Pașinian că este imposibil pentru Armenia să îmbine participarea la ambele grupuri de integrare.

În urma discuțiilor, viceprim-ministrul rus Aleksei Overciuk a indicat că Rusia va fi obligată să își reconsidere relațiile economice cu Armenia dacă aceasta continuă să se apropie de Uniunea Europeană.

Armenia rămâne dependentă de resursele energetice rusești, iar gazul său este furnizat de o filială a gigantului rus Gazprom, care îl distribuie printr-o conductă care traversează Georgia.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md