3 septembrie – ultima zi de prezentare a declarației de ședere, pentru a vota la parlamentare


Comisia Electorală Centrală precizează că declarațiile depuse pentru alegerile anterioare nu sunt valabile, transmite IPN.
După depunerea declarației de ședere, alegătorul va fi înscris în lista electorală de bază la secția de votare, conform locului de ședere, și va fi exclus din listă de la locul unde își are domiciliul, informează CEC.
La depunerea declarației, trebuie prezentat actul de identitate, pentru confirmare. Ulterior, registratorul înregistrează informația în Registrul de stat al alegătorilor și eliberează o recipisă privind confirmarea noului loc declarat.
Termenul de depunere a declarațiilor este 3 septembrie inclusiv, adică cel târziu cu 25 de zile înainte de ziua alegerilor. Comisia precizează că declarația depusă este valabilă pentru un singur scrutin.
Pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie vor fi deschise 2 274 de secții de votare, dintre care 1 973 – pe teritoriul Republicii Moldova.
.png)
.png)