4,1 milioane de euro de la UE pentru supravegherea animalelor. Nou program veterinar


Potrivit ANSA, banii vor fi direcționați în sporirea capacității naționale de supraveghere, control și eradicare a rabiei, influenței aviare și pestei porcine africane. Valoarea totală a bugetului presupune cofinanțarea a trei programe veterinare pentru perioada 2025-2027.
Specialiștii ANSA explică necesitatea investițiilor prin faptul că unele boli ale animalelor pot fi transmise la oameni, iar controalele contribuie la prevenirea acestui risc, și că animalele sănătoase oferă produse alimentare sigure pentru consumul uman. Totodată, un sistem de control al bolilor la animale eficient permite Republicii Moldova să exporte produse de origine animală în UE și în alte țări.
Investițiile fac parte din Programul Uniunii Europene pentru Piața Unică (Single Market Programme), de care beneficiază Republica Moldova și alte state.

