99% din întreprinderi sunt mici și mijlocii. Nu livrează nici jumătate din venitul din vânzări


Deși reprezintă aproape totalitatea companiilor active, acestea au generat mai puțin de jumătate din veniturile obținut din vânzări, în total pe economie, – 46,1%, transmite IPN.
Potrivit datelor oficiale, publicate de Biroul Național de Statistică, veniturile înregistrate de ÎMM-uri au însumat peste 308 miliarde de lei în 2024, cu 22 de miliarde mai mult față de 2023. Profitul obținut înainte de impozitare a fost mai mare, ajungând la 30,8 miliarde de lei, cu o creștere anuală de peste 8%.
Venitul mediu al unei întreprinderi în 2024 s-a menținut, într-un an, la aproximativ 4,5 milioane de lei. Venitul per salariat a depășit 865 000 de lei anual, mai mare cu 6,5% decât în 2023. Numărul mediu al angajaților în ÎMM-uri a fost de aproape 356 000, practic două treimi din forța de muncă din toate întreprinderile.
Cele mai multe afaceri mici și mijlocii și-au desfășurat activitatea în comerț – peste 21 700 de întreprinderi, adică o treime din totalul ÎMM-urilor. În agricultură, silvicultură și pescuit au activat, în 2024, 6 000 de întreprinderi, ceea ce reprezintă 8,8% din ÎMM-uri. Alte 5 200 au activat în industria prelucrătoare, în domenii profesionale, științifice și tehnice.
.png)
.png)