A treia rundă de negocieri Rusia-Ucraina. S-a convenit asupra unui nou schimb de prizonieri


Întrevederile au avut loc la invitația Turciei, care s-a oferit să medieze discuțiile dintre cele două părți beligerante, adică aflate în conflict armat.
Potrivit agenției de presă a Ucrainei, UNIAN, cele două părți au convenit asupra unor schimburi de prizonieri nu doar militari, ci și civili.
Șeful delegației ucrainene, Rustem Umerov a menționat că un summit al liderilor este instrumentul care poate debloca atât problemele politice, cât și pe cele de securitate. În acest sens, partea ucraineană a propus organizarea unei întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, Putin-Zelenski și cu participarea altor lideri mondiali, inclusiv cu președintele SUA, Donald Trump, și al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Iar Agenția de presă a Rusiei, RIA Novosti scrie că parte rusă a propus schimbul de prizonieri, precum și schimburi reciproce de răniți sau decedați. Sursa informează că s-ar mai fi discutat și despre încetarea temporară de 24 sau 48 de ore a focului, pentru a prelua militarii răniți de pe câmpul de luptă. O altă propunere a rușilor a vizat crearea a 3 grupuri de lucru, care să activeze online. Grupurile vor avea domenii specifice de negocieri: domeniul politic, domeniul umanitar și domeniul militar.
La începutul acestei întruniri, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan spunea că Turcia este pregătită să monitorizeze modul în care va fi respectată potențiala încetare a focului, iar pentru aceasta Turcia are toată infrastructura necesară.
Menționăm, că cele două părți au avut astăzi a treia rundă de negocieri și discuții, care au durat mai puțin de o oră. Acestea s-au desfășurat cu ușile închise.
Deschide și: Şefii delegaţiilor Rusiei şi Ucrainei au o întâlnire tête-à-tête la Istanbul
.png)
.png)