Adoptat: Tinerii specialiști angajați în industrii de importanță strategică vor beneficia de indemnizații de 3000 de lei


Potrivit unui comunicat, proiectul de lege, elaborat de către deputatul PAS Eugeniu Sinchevici, prevede că tinerii specialiști angajați în industrii de importanță strategică pentru Republica Moldova vor beneficia de indemnizații pentru o perioadă de 12 luni consecutive din momentul angajării. Pentru a beneficia de această indemnizație, tinerii trebuie să întrunească o serie de criterii de eligibilitate: să nu depășească vârsta de 35 de ani și să fie angajați pentru prima dată în domenii precum industria electronică, chimică și farmaceutică, constructoare de mașini și componente auto, industria textilă și de îmbrăcăminte, industria materialelor de construcții, industria alimentară și industria creativă. Domeniile respective se regăsesc în Programul național de dezvoltare industrială pentru anii 2024-2028.
Scopul inițiativei legislative este de a susține integrarea durabilă a tinerilor în câmpul muncii, cu accent pe industriile considerate de importanță strategică pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Modificările propuse vor contribui la reducerea riscului de șomaj în rândul tinerilor, creșterea atractivității ocupării locurilor de muncă în industria autohtonă, stimularea loialității profesionale și crearea unui raport contractual de durată între angajatori și tineri.
În următorii doi ani, estimativ circa 6000 de tineri vor beneficia de indemnizație lunară de 3000 de lei. Resursele financiare necesare vor fi alocate din bugetul de stat, iar modul de acordare a indemnizațiilor va fi stabilit de Guvern.
Legea va intra în vigoare în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial.
.png)
.png)