Ambasadorul R. Moldova în România: Piața noastră numărul unu este România și ea va crește foarte mult în următorii ani


Aceste afirmații au fost făcute în cadrul unui interviu acordat de Excelența sa pentru Agerpres.
„România, am spus-o și o repet și de această dată, România este astăzi garantul securității noastre energetice și este garantul prosperității noastre economice. România e cel mai mare importator de produse ale Republicii Moldova. Piața noastră numărul unu este România și va crește foarte mult în următorii ani. Pe măsură ce ne integrăm tot mai mult cu piața economică unică a Uniunii Europene, comerțul nostru cu România va crește exponențial. Tot mai multe întreprinderi regăsim aici, inclusiv investitori.
Suntem unul din investitorii mari ai României. Conform datelor noastre, sunt peste 50 de miliarde de euro investiți în România. Conform datelor României, sunt peste 80 de miliarde. Dar eu cred că investițiile într-adevăr sunt foarte mari și vor crește și mai mult. Și investițiile României sunt foarte mari - peste 300 de miliarde de euro investiți în Republica Moldova. Cele mai importante companii străine care au ajuns în Republica Moldova să investească, să deschidă afaceri, au ajuns mai întâi în România și din România, cunoscându-ne, au trecut Prutul”, a declarat Victor Chirilă.
Înaltul diplomat a subliniat și faptul că în prezent cele două state se află într-un proces de integrare economică tot mai accelerată. De asemenea, se atestă și o conexiune mai strânsă în domeniul infrastructurii de transport, de energie, iar „această integrare va fi de neoprit”.
„Și, din nou, vom recrea un spațiu economic comun între statele noastre, așa cum a fost cândva, odată. Pentru că ăsta este spațiul nostru firesc de dezvoltare, care a fost oprit nu din voința noastră, dar din voințe ale unor puteri externe, la mijlocul secolului XX. Și acum noi, de fapt, ne reconectăm și trebuie să continuăm pe această cale. Avem într-adevăr un mare prag de trecut pe data de 28 septembrie și sper foarte mult că ne vom mobiliza. Presiunea, manipularea, dezinformarea este foarte mare. Fake news-urile curg în fiecare zi.
Dar și societatea noastră civilă este foarte activă, presa noastră de investigație descoperă și ne ajută să înțelegem ce se întâmplă. Autoritățile noastre, care au mandatul să asigure ordinea și să asigure integritatea alegerilor parlamentare și nu doar parlamentare, lucrează tot mai bine, au demonstrat-o și la alegerile din anul trecut și vedem că și de această dată își fac misiunea și îndeplinesc misiunea foarte bine. Contracarează în fiecare zi rețele create de interpuși ruși, interpuși ai rețelelor rusești pentru a ne corupe, pentru a ne manipula, pentru a ne dezorienta, pentru a ne convinge să nu ieșim la votare sau, în genere, să votăm un exponent al intereselor Federației Ruse în Republica Moldova”, a mai spus Victor Chirilă.
Cu referire la apropiatele alegeri parlamentare, ambasadorul R. Moldova susține că și de această dată se atestă interferențe puternice din partea exponenților Federației Ruse.
„Da, este un război total împotriva Republicii Moldova, declanșat de Federația Rusă, un război hibrid total, nemilos și se folosesc toate pârghiile, se folosesc mai multe instituții care nu ar trebui să se implice în astfel de acțiuni, care ar trebui să se conducă în interesul Republicii Moldova, mă refer și la biserică, o parte din biserică, nu toată biserica, Biserica Ortodoxă care este sub Patriarhia Moscovei, trebuie să menționez acest lucru, anumite partide politice pe care nu vreau să le menționez aici, dar lumea le știe și persoane private care se implică în astfel de acțiuni, inclusiv vedem o îngemănare a unor partide politice cu cercuri criminale, deci lucruri deja stabilite, documentate de autoritățile noastre, care investighează aceste legături”, a afirmat diplomatul.
Totuși, ambasadorul se declară optimist în aceea ce privește rezultatul scrutinului din 28 septembrie și mizează mult pe înțelepciunea cetățenilor din R. Moldova, precum și pe faptul că ei nu se vor lăsa manipulați de falsurile și deznformările provenite de la Kremlin.
În acest sens, amabsadorul a menționat că în România vor fi deschise 23 de secții de votare în 14 orașe
„În București vom avea cinci secții de votare, la Iași vom avea trei secții, de asemenea câte două secții de votare vom avea la Cluj, la Brașov, la Timișoara și în restul orașelor, cum ar fi, de exemplu, Oradea, Baia Mare, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Suceava, Galați, Constanța, Bacău, vom avea câte o singură secție de votare. Toate secțiile sunt importante, birourile electorale sunt deja constituite. În prezent, toți membrii secțiilor de votare vor trece cursuri de instruire organizate de Comisia Electorală Centrală. Vreau să menționez aici că cetățenii Republicii Moldova stabiliți peste hotarele țării vor putea să voteze în baza buletinului de identitate, care trebuie să fie obligatoriu valabil, de asemenea în baza pașaportului Republicii Moldova”, a subliniat Victor Chirilă pentru Agerpres.
În context, ambasadorul a îndemnat cetățenii să participe activ la vot și să-și exprime liber opțiunea, fără a se lăsa ademeniți sau influențați de forțe terțe.
.avif)
.avif)