Anatol Țăranu // Furia fabricată: Războiul hibrid care alimentează proteste plătite

Ceea ce vedem astăzi în spațiul public moldovenesc nu este doar o campanie electorală obișnuită, ci un asalt coordonat asupra democrației liberale. Narativele anti-europene și xenofobe proliferează pe rețelele sociale, în special pe canalele Telegram, transformând platformele digitale în câmpuri de luptă pentru influențarea opiniei publice. Mesajele sunt sofisticate, adaptate specificului local, dar urmează un scenariu bine cunoscut: diabolizarea Occidentului, prezentarea Uniunii Europene ca pe un colonizator rapace și alimentarea nostalgiei față de perioada sovietică.

Vulnerabilitatea societății moldovenești în fața acestei ofensive nu este întâmplătoare. Deceniile de tranziție compromisă, deficiențele educației civice și deturnarea memoriei sociale au creat un teren fertil pentru manipulare. Rusia exploatează aceste fragilități structurale prin intermediul unei rețele complexe de actori politici, formatori de opinie și platforme media, toți ei fiind direct implicați în subminarea eforturilor pro-europene.

Arsenalul hibrid se adaptează permanent la realitățile locale

Instrumentele utilizate sunt diverse și în continuă evoluție. De la tentativele de restabilire a canalelor TV pentru propagarea mesajelor necesare, până la plasarea strategică în spațiul public a informațiilor false cu impact mediatic major, arsenalul hibrid se adaptează permanent la realitățile locale. Alături de acțiunile informaționale protestele sunt instrumentalizate pentru erodarea progresivă a încrederii în guvernarea pro-europeană, iar scenariile de escaladare a violenței planificate sugerează o intensificare periculoasă a tacticilor destabilizatoare.

Experiența fermelor de troli din Sankt Petersburg, documentată de jurnaliști de investigație, relevă mecanismele industriale ale acestei mașinării de dezinformare. Listele cu cuvinte-cheie predefinite – „UE vasalul SUA”, „fasciștii de la Kiev”, „persecutarea rusolingvilor”, „ocupația românească” – sunt replicate mecanic în narativele adaptate contextului moldovenesc.

În ultimele luni, spațiul civic al Republicii Moldova a cunoscut o serie de proteste revendicative, parte firească a unei democrații în care cetățeanul își exprimă nemulțumirea în mod pașnic. Însă tot mai evident se observă o schimbare subtilă, dar îngrijorătoare, în modul de organizare și desfășurare a acestor manifestații. Semnale discrete, dar tot mai evidente, indică o tentativă de instrumentalizare a protestelor prin cooptarea deliberată a unor persoane predispuse la confruntări agresive cu forțele de ordine și la acțiuni ce pot degenera rapid în violență.

Într-o democrație funcțională, protestul este un drept sacru. Este forma prin care cetățenii își exprimă nemulțumirea, își apără interesele și trag la răspundere puterea. Dar ce facem atunci când protestul este deturnat? Ce facem când în spatele lozincilor aparent civice se ascund bani murdari, provocatori plătiți și un plan cinic de destabilizare a ordinii constituționale?

Protestele nu mai sunt simple acțiuni civice

Republica Moldova este astăzi martora unor asemenea schimbări la față a fenomenului protestului. Ele nu mai sunt simple acțiuni civice, ci parte dintr-un scenariu de război hibrid, menit să submineze autoritatea statului și să compromită cursul pro-european pe care cetățenii l-au ales clar, democratic, prin vot.

În spatele acestor „mișcări populare” în Republica Moldova stau nimeni altul decât Ilan Șor – condamnat penal în dosarul „furtului miliardului”, exponent al intereselor oligarhice și pro-Kremlin. Deși fugar pe motiv de condamnare penală, Șor conduce de la Moscova o rețea de manipulare care îmbină banii murdari, propaganda și violența mascată în protest. Nu e vorba de o mișcare civică. E un proiect politic cu agendă antieuropeană, profund subversiv.

Această rețea încearcă în mod deliberat să radicalizeze spațiul public. Nu mai e vorba doar de proteste organizate, ci de cooptarea unor persoane predispuse la violență, cu profil infracțional, care au un singur scop: să provoace, să destabilizeze, să forțeze intervenția forțelor de ordine și să creeze impresia unei represiuni politice.

Este o strategie veche, testată în alte state din fostul spațiu sovietic: declanșezi haosul, capturezi atenția opiniei publice internaționale, pretinzi că ești „victima unui regim dictatorial” și sub acest pretext încerci să forțezi o schimbare de regim. Cine are de câștigat? Nu cetățenii, ci aceia care vor Moldova înapoi în orbita Moscovei.

Nu e întâmplător că aceste proteste apar exact în contextul campaniei electorale parlamentare. Nu e întâmplător că se activează rețelele propagandistice exact în momentul în care UE transmite semnale de sprijin ferm pentru Chișinău. Șor și acoliții săi sunt doar piesele vizibile ale unei mașinării mai mari, care mizează pe haosul intern pentru a bloca drumul european.

Nu orice „protest” este un act democratic

Electoratul pro-european trebuie să fie conștient de această realitate. Nu orice „protest” este un act democratic. Nu orice „nemulțumire” exprimată în stradă este sinceră. Când vezi aceleași fețe plătite, aceleași corturi organizate de la distanță, aceleași scenarii de confruntare cu poliția – nu mai e civism. E regie.

Este timpul ca instituțiile statului să intervină ferm și legal. Este momentul ca societatea civilă autentică să delimiteze clar granițele dintre protestul democratic și provocarea organizată. Și este esențial ca electoratul pro-european, care este majoritar în Republica Moldova, să înțeleagă că adevărata bătălie nu se dă doar la urne – ci și în stradă, în spațiul informațional, în apărarea ordinii constituționale.

Dacă lăsăm ca violența să se strecoare sub masca democrației, riscăm să pierdem tot ce s-a câștigat în ultimii ani: încrederea Europei, susținerea partenerilor internaționali, însăși visul european. Iar aceia care își doresc cu orice preț un conflict pe străzi nu vor plăti nota – o vom plăti noi toți, ca societate.

Atitudinea față de protestele orchestrate, barometru al orientării geopolitice

În acest context volatil, dezbaterea politică autentică în cadrul campaniei electorale nu poate eluda o realitate incomodă: atitudinea candidaților și partidelor față de fenomenul protestelor orchestrate și finanțate din exterior. Această problematică transcende retorica obișnuită și devine un barometru esențial pentru identificarea adevăratelor orientări geopolitice ale forțelor politice.

Condamnarea fermă sau acceptarea tacită a acestor manifestații manipulate constituie un test de autenticitate democratică între forțele pro-europene și cele gravitând în orbita Moscovei. Nu există zona gri în această ecuație: susținerea, legitimarea sau minimizarea gravității protestelor plătite reprezintă un indiciu neechivoc al afinităților pro-ruse și anti-europene ale actorilor politici implicați.

Cetățenii moldoveni au dreptul să cunoască poziția clară a fiecărui competitor electoral față de această formă sofisticată de subversiune democratică. Ambiguitatea sau evaziunea în această chestiune fundamentală constituie, în sine, un răspuns elocvent despre loialitățile reale ale pretendenților la putere și un motiv de vot pentru fiecare cetățean.

‍