Anatol Țăranu // Ziua călăului nerăzbunat

În mașinăria propagandei sovietice, 28 iunie a fost impusă ca „zi a eliberării”. În realitate, a fost ziua în care Basarabia a fost împinsă în noaptea ocupației, începutul unui coșmar întins pe zeci de ani, care a însemnat nu doar ocupație militară, ci și o dezrădăcinare metodică și nemiloasă a identității românești. Limba, cultura, credința, memoria – toate au devenit ținte ale unui proces sistematic de deznaționalizare și rusificare forțată. Intelectualii, preoții, profesorii, funcționarii – toți cei care reprezentau coloana vertebrală a conștiinței românești – au fost eliminați prin arestări, deportări sau execuții. Elita a fost decapitată, iar în locul său a fost impus un aparat de partid străin, obedient Moscovei.

Dar poate cea mai perfidă formă de ocupație a fost cea a minții și memoriei. Forțarea societății să celebreze ziua de 28 iunie ca pe o „eliberare” a transformat rana în rană dublă – o rană ascunsă sub stratul gros al minciunii oficiale. Generații întregi au crescut într-o realitate falsificată, în care victimele erau prezentate drept „salvate”, iar agresorii – ridicați la rang de „eliberatori”.

Pactul criminal care a rupt Europa

Farsa „eliberării” din 28 iunie 1940 a servit Kremlinului nu doar ca justificare internă pentru o expansiune imperială, ci și ca acoperire a unei realități sinistre: pactul criminal încheiat între Stalin și Hitler. În august 1939, prin celebrul Pact Ribbentrop-Molotov, Basarabia a fost oferită pe tavă Uniunii Sovietice – o înțelegere cinică, poate cea mai infamă tranzacție geopolitică a secolului XX.

Ironia tragică a istoriei face ca 28 iunie 1940 să nu fi fost doar un episod de pierdere teritorială, ci începutul unei suite dramatice de consecințe care aveau să lovească nu doar Basarabia, ci întreaga Românie. Umilința națională, evacuarea forțată, batjocorirea administrației românești și a armatei, atacurile asupra refugiaților, haosul instaurat – toate acestea au lăsat răni adânci în conștiința colectivă și au alimentat frustrări, resentimente și radicalizări.

Pierderea Basarabiei a împins România, aproape inevitabil, spre alianța cu Germania nazistă. În fața unui Occident paralizat, Bucureștiul s-a trezit izolat, vulnerabil și constrâns să caute soluții disperate. Iar în acest context de derută și abandon, s-au deschis drumurile spre derapaje tragice, inclusiv Holocaustul din Basarabia – o altă rană istorică, pe care o avem datoria de a o asuma cu luciditate și onestitate.

28 iunie – începutul unei ocupații a conștiinței

A vorbi astăzi despre 28 iunie nu înseamnă doar a rememora o pagină de istorie. Înseamnă a înțelege începutul unui proces profund și perfid de alienare identitară, de manipulare a memoriei și de înstrăinare sufletească. „Noaptea ocupației” nu s-a sfârșit odată cu destrămarea URSS. Efectele persistă în confuziile identitare, în fricile colective, în slăbiciunile geopolitice, care încă apasă asupra Republicii Moldova.

Sindromul Stockholm al memoriei

După 85 de ani, rănile rămân deschise. Atâta timp cât vom accepta falsificarea istoriei, atâta timp cât vom închide ochii la adevăr și vom lăsa propaganda să ne interpreteze trecutul, rămânem captivi într-un periculos „sindrom Stockholm” al memoriei colective, în care victima ajunge să-și îmbrățișeze călăul.

Atunci când unii continuă să ne servească minciuna despre „eliberare”, trebuie să ne amintim un adevăr simplu: o societate care își neagă trecutul rămâne prizoniera propriei ignoranțe. Adevărata eliberare începe cu recunoașterea, fără echivoc, a propriei istorii – oricât de dureroasă ar fi ea.

Ocupația conștiinței – cea mai gravă dintre toate

Cât timp tăcem, minimalizăm sau deformăm adevărul despre 28 iunie 1940, rana rămâne deschisă, iar „eliberarea” autentică rămâne o iluzie. Nicio ocupație nu e mai periculoasă decât cea a conștiinței.

Ziua de 28 iunie nu trebuie uitată. Este o cicatrice adâncă pe trupul nostru național, o amintire vie a prețului pe care l-am plătit pentru neatenție, lipsă de unitate și slăbiciune politică. Este o lecție dureroasă care ne obligă la luciditate, demnitate și asumare.

Datoria memoriei vii

În acest context, inițiativa Platformei Reîntregirii Naționale de a organiza, pe 28 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale, un miting de comemorare a victimelor ocupației sovietice nu este un simplu gest simbolic. Este o necesitate morală, o expresie vie a demnității noastre naționale. Un popor cu conștiință nu-și lasă morții uitați și nu îngenunchează în fața falsificatorilor de istorie.

Comemorarea nu înseamnă doar lacrimi și flori. Este un act de responsabilitate față de generațiile care vin, un angajament că nu vom permite ca tragediile trecutului să se repete. O comemorare sinceră, liberă, asumată, este, poate, cea mai curată formă de patriotism.

La mitingul organizat de Platforma Reîntregirii Naționale, cei prezenți vor demonstra nu doar demnitate, ci și o conștiință românească vie și responsabilă – o conștiință care știe că viitorul nu poate fi clădit pe uitare și minciună.

Verdictul istoriei

Cât timp adevărul va fi ascuns, călăul rămâne nerăzbunat, iar victima – captivă în uitare. Dar răzbunarea despre care vorbim nu este una de ură sau violență, ci una morală: restabilirea adevărului, recunoașterea suferinței și condamnarea fără echivoc a crimelor comise.

28 iunie 1940 rămâne o rană vie pe harta identitară a românilor. Este dovada că libertatea nu se oferă, ci se câștigă, se păstrează cu vigilență, sacrificiu și memorie. Uitarea nu este opțiune, iar minciuna nu ține loc de adevăr.

În această zi de doliu și reflecție, avem datoria să privim istoria în față – cu curaj, cu demnitate și cu hotărârea de a nu repeta greșelile trecutului. Numai astfel vom putea spune, cu conștiința împăcată, că am învățat lecția istoriei și că suntem demni de sacrificiul celor care au suferit, pentru ca noi să putem trăi astăzi liberi.