Breaking NEWS // Bașcanul lui Șor, Evghenia Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare


Potrivit sentinței, bașcana a fost privată de dreptul de a desfășura activități de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice. De asemenea, a fost privată de dreptul de a deține calitatea de membru de partid politic pe un termen de 5 ani. Aceasta a fost luată sub strajă și escortată direct din sala de judecată.
Guțul a fost recunoscută vinovată de complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice și a unui concurent electoral în perioada 2019-2022, fapte care implică presupusa introducere a unor sume de bani proveniți din grupuri criminale organizate din Rusia. De asemenea, Guțul a fost condamnată și pentru faptul că a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului Partid „ȘOR”, acceptând finanțarea ilegală a formațiunii în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei.
În ceea ce privește pe secretarul oficiului central al fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, care figurează în același dosar cu Guțul, aceasta a fost condamnată la 6 ani de închisoare.
Avocații celor două au declarat că așteaptă partea motivată a hotărârii, după care o vor contesta la Curtea de Apel.
.png)
.png)