Chișinăul, solidar cu Kievul. Condamnă desfășurarea alegerilor prezidențiale din Rusia pe teritoriile ocupate ale Ucrainei
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe din R. Moldova condamnă acțiunile electorale, legate de alegerile prezidențiale din Federația Rusă desfășurate în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei și anexate ilegal de către Federația Rusă.
„Respingem cu tărie această încercare zadarnică a Federației Ruse de a legitima controlul său militar și ilegal asupra unor părți din teritoriile ucrainene, fapt ce reprezintă o încălcare vădită a dreptului internațional, inclusiv a Cartei ONU și independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”, se arată într-un mesaj al diplomației de la Chișinău.
De asemenea, cei de la Externe mai scriu că Republica Moldova rămâne ferm angajată să sprijine Ucraina și independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
Anterior, acțiunile Federației Ruse au fost condamnate și de către reprezentanții diplomatici din România, SUA, R. Moldova și în legătură cu deschiderea secțiilor de votare în stânga Nistrului. Și asta în pofida notei de protest a Chișinăului, care a cerut ca secțiile de votare să fie deschise doar în zonele controlate constituțional de către autoritățile R. Moldova.