Corupție la Interpol: Vitalie Pîrlog, pus sub acuzare la Paris


Pîrlog, fost președinte al Comisiei pentru Controlul Dosarelor din cadrul Interpol, a fost arestat pe 15 iunie în Emiratele Arabe Unite. Asta în urma unui mandat internațional de arestare emis de Franța, la sfârșitul lunii ianuarie 2025, scrie Agerpres cu referire la AFP.
Fostul ministru în vârstă de 50 de ani a fost apoi extrădat la Paris, vineri, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului, confirmând informațiile apărute în publicația Le Monde. Vitalie Pîrlog este suspectat că a ajutat mai mulți suspecți să obțină statutul de solicitant de azil în Republica Moldova, pentru a beneficia de suspendarea notificărilor roșii.
Conform uneia dintre surse, el a fost acuzat de fraudă organizată, utilizarea unui document administrativ fals pentru a acorda impunitate autorului unei infracțiuni, trafic de influență pasiv asupra unui funcționar public străin, luare de mită activă a unui funcționar public străin în cadrul unei bande organizate și sustragerea unui infractor de la arestare sau percheziție.
Pîrlog a solicitat o amânare a termenului de înfățișare în fața unui judecător de libertate și custodie, care urmează să decidă dacă îl va încarcera sau îl va pune în libertate.
Nu a fost imediat clar dacă arestul preventiv este în vigoare până în momentul audierii.
„Emiterea acestui mandat de arestare este de neînțeles, deoarece însuși domnul Pîrlog și-a dat adresa din Emirate Parchetului financiar national” și a declarat „că așteaptă citația pentru a fi interogat în conformitate cu procedurile prevăzute de convențiile internaționale”, a declarat pentru AFP avocatul său, Emmanuel Marsigny.
„Domnul Pîrlog nu este cu siguranță cineva care a vrut să fugă de justiție, dimpotrivă”, a insistat Marsigny.
Ancheta a început la 25 august 2023, „pe baza informațiilor furnizate de Interpol”, a declarat procurorul financiar național Jean-Francois Bohnert într-un comunicat de presă care a dezvăluit cazul în iunie 2024.
La rândul său, Interpol a declarat că, în urma „detectării unei tentative de utilizare abuzivă” a modului său de operare „într-un număr mic de cazuri” cu scopul de „a bloca și șterge notificările roșii”, oficiali ai Interpol „au luat măsuri interne imediate” și „au raportat faptele autorităților” din Franța.
O anchetă judiciară privind suspiciunile de corupție în cadrul Interpol, cu sediul la Lyon, a fost ulterior deschisă la începutul anului 2025.
Concluziile inițiale ale investigațiilor efectuate de Oficiul Central Anticorupție din Franța (OCLCIFF) au relevat că „un grup de persoane de diferite naționalități era suspectat că ar fi implementat o schemă de corupție pentru a permite fugarilor să blocheze și să șteargă notificările roșii care îi vizau, prin plata de mită către funcționari publici, în special în R.Moldova”, a relatat Bohnert.
Sumele din această mită puteau ajunge la „câteva milioane de dolari”, a indicat procurorul financiar.
O sursă apropiată cazului a declarat pentru AFP că unii dintre acești fugari făceau parte din criminalitatea organizată. O a doua sursă apropiată cazului a subliniat că suspecții care ar fi putut beneficia de acest sistem erau de toate naționalitățile și dispuneau de resurse financiare semnificative.
Potrivit secretarului general al Interpol, Jurgen Stock, suspiciunile se referă la 'un număr mic de notificări roșii' din cele 70.000 emise de organizație.
Printre persoanele care ar fi putut beneficia de eliminarea acestei notificări roșii se numără francezul Tarik Kerbouci, alias 'Bizonul', căutat pentru implicarea sa în livrarea a 3,3 tone de cocaină către un port italian cu destinația Marsilia.
Potrivit unei surse apropiate cazului, cel puțin încă un mandat de arestare a fost emis de magistratul de instrucție.
În afară de fostul ministru Pîrlog, alte persoane solicitate de Franța au fost predate în ultimele luni de Emiratele Arabe Unite, între care, recent, Abdelkader Bouguettaia, cunoscut sub numele de 'Bibi', un important traficant de droguri.
.png)
.png)