CSJ a pronunțat prima hotărâre în dosarul „Laundromatului rusesc”. Un judecător din Căușeni găsit vinovat, dar scutit de pedeapsă

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a pronunțat, pe 15 august, prima hotărâre în una dintre cauzele supranumite „Laundromatul rusesc”. Dosarul viza un judecător de la Judecătoria Căușeni, care, în mai 2011, a emis o ordonanță judecătorească prin care dispunea încasarea sumei de 200 de milioane de dolari SUA de la o companie rusă în favoarea unei companii britanice.
19.8.2025 8:11
19.8.2025 8:12
Deschide md
Social

Ordonanța nu a fost contestată și a fost executată rapid prin sistemul bancar din Republica Moldova. Ulterior, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău au constatat vinovăția magistratului pentru pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri contrare legii, faptă prevăzută de articolul 307 din Codul penal.

Judecătorul a cerut achitarea la CSJ, invocând că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. Instanța supremă a respins argumentele și a subliniat că ordonanța judecătorească, chiar dacă nu era menționată expres în articolul 307 la acel moment, constituia obiect imaterial al infracțiunii.

Completul a reținut că magistratul a admis mai multe nereguli grave: emiterea ordonanței în baza unor copii necertificate, lipsa traducerii documentelor, punerea pe rol a cauzei fără achitarea taxei de stat, eliberarea ordonanței pentru o companie care nu avea dreptul legal să solicite plata și neverificarea autenticității cambiei pe care se baza cererea. Judecătorul a fost considerat parte esențială într-un plan complex de obținere frauduloasă a ordonanței.

Deși a constatat vinovăția magistratului, CSJ a dispus încetarea răspunderii penale, pe motivul expirării termenului legal de prescripție – peste cinci ani de la comiterea faptei.

Pe rolul instanțelor din Republica Moldova se află și alte cauze similare din dosarul „laundromatului rusesc”. Practica judiciară nu este uniformă: în unele cazuri judecătorii au fost achitați, iar în alte cauze judecătorii au fost găsiți vinovați, însă liberați de pedeapsă din cauza expirării termenului de tragere la răspundere penală.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md