Cuvânt pastoral al Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Creștinii ortodocși intră de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului, numit în popor și Postul Sfintei Marii. Timp de două săptămâni, enoriașii sunt chemați la rugăciune, înfrânare și întărire sufletească. De asemenea, sunt îndemnați să renunțe la anumite plăceri trupești și obiceiuri lumești, ca mijloc de curățare a minții și a inimii.
14.8.2025 7:56
14.8.2025 7:57
Deschide md
Social

„Trăim într-o vreme în care liniștea sufletului este asediată din toate părțile. Unde altădată oamenii se întâlneau față către față, astăzi se privesc prin ecrane. Unde altădată tăcerea hrănea rugăciunea, acum zgomotul continuu al informației, al imaginilor și al „lumii virtuale” răpește mintea din lăuntrul ei și o ține captivă până la cădere. În loc să ne adâncim în taina lui Dumnezeu, ne pierdem printre trenduri, știri și imagini care trec prin noi, dar care lasă răni adânci în ființa noastră.

Postul acesta al Adormirii Maicii Domnului vine ca o binecuvântată chemare nu doar la înfrânare de la bucate, ci și la postirea simțurilor și la curățirea minții. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „Cea mai mare vătămare a omului este să-și lase mintea să zboare în tot ce-i aduce lumea, fără să o întoarcă înapoi la Dumnezeu”. Iar noi, în epoca inteligenței artificiale și a dependenței digitale, suntem datori să ne întrebăm: cine ne formează sufletul — harul Duhului Sfânt sau zgomotul neîncetat al lumii virtuale?

Adevăratul post este lepădarea de sine și a poftelor, fie ele trupești sau ale minții. „Postul nu este doar abținerea de la mâncare, ci și înfrânarea de la păcate” (Sf. Vasile cel Mare). În acest sens, vă chemăm, cu dragoste părintească, să transformăm zilele acestea într-un „post de virtual”: să reducem la minimum timpul petrecut în fața ecranelor, să ne îndepărtăm de imagini vătămătoare și de cuvinte care tulbură, și să dăruim mai mult timp rugăciunii, citirii Sfintei Scripturi și slujbelor din sfintele biserici.

Să ne amintim că Preasfânta Fecioară Maria a fost „rai cuvântător”, loc în care Cuvântul lui Dumnezeu S-a sălășluit și S-a odihnit. Și noi putem deveni mici „grădini ale Domnului” dacă vom curăți terenul inimii de buruienile patimilor.

Vă binecuvântăm cu toată dragostea și vă îndemnăm să întâmpinăm praznicul Adormirii Maicii Domnului cu suflet curățat, cu rugăciune stăruitoare și cu inimă smerită, ca să ne învrednicim și noi de cuvintele Mântuitorului: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).”

Postul se încheie pe 28 august, când este marcată sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Acesta este unul din cele patru posturi din an, alături de Postul Nașterii Domnului, Postul Paștilor și Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md