Dorin Recean, în discuții cu membrii Asociației „Dacia” din Lituania: Ajutați R. Moldova să fie ancorată definitiv în marea familie UE
Parcursul european al R. Moldova și angajamentul autorităților de la Chișinău de a implementa reformele care vor moderniza statul nostru au fost subiectele discutate de premierul Dorin Recean cu membrii Asociației de limbă și cultură română „Dacia” din Lituania. În cadrul dialogului, șeful Executivului a subliniat că accentul este pus pe dezvoltarea economică, atragerea investițiilor și reformarea justiției, menționând că, pentru a îmbunătăți calitatea vieții moldovenilor, Guvernul construiește sate și orașe moderne.
„O altă prioritate este menținerea unui dialog cât mai productiv cu diaspora și implicarea acesteia în transformarea țării. Vă îndemn să ne ajutați pentru ca Republica Moldova să fie ancorată definitiv în marea familie a Uniunii”, a subliniat premierul.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, Asociația de limbă și cultură română „Dacia” adună membrii diasporei din R. Moldova și România, iar astăzi împlinește 35 de ani de la fondare. La Vilnius, membrii asociației au reușit să promoveze cultura și tradițiile moldovenești. Cu această ocazie, premierul Dorin Recean le-a oferit în dar un tricolor.
Asociația „Dacia”, numără circa 70 de persoane care, în cooperare cu Ambasada Republicii Moldova, organizează anual evenimente cu prilejul sărbătorilor naționale și expoziții tematice. De asemenea, Asociația cooperează activ cu Biroul Relații cu Diaspora și menține un dialog constant cu studenții din Republica Moldova care sosesc în Lituania în cadrul programelor Erasmus și Erasmus+.