Dorin Recean: România nu a blocat extrădarea lui Vladimir Plahotniuc


„Ca să fie foarte clar, România nu a blocat nimic, ba din contra, România întotdeauna ne-a ajutat, inclusiv pe dimensiunea de a lupta cu grupările criminale. Așa că eu vreau să mulțumesc Bucureștiului pentru faptul că ajută Chișinăul pe toate dimensiunile”, a afirmat Dorin Recean, transmite Radio Moldova.
Menționăm că Ministerul Justiției din Grecia a anulat decizia de suspendare a extrădării lui Vladimir Plahotniuc în R. Moldova, luată tot în această săptămână, iar procedura a fost reluată începând cu data de 18 septembrie.
Potrivit Procuraturii Generale de la Chișinău, situația a fost „deblocată” în urma discuțiilor purtate de autoritățile R. Moldova cu oficialii eleni, iar acum urmează să fie stabilite, de comun acord, termenii și modalitatea de predare a fostului lider democrat.
Decizia de revocare a fost luată la două zile după ce autoritățile din Grecia au suspendat extrădarea fostului politician în Republica Moldova.
Agenția Reuters a scris că Plahotniuc este investigat și în România într-un dosar „de fals în înscrisuri oficiale” și aceasta ar fi fost cauza pentru care Ministerul elen al Justiției decisese să suspende, temporar, procedura de extrădare.
Deși inițial a fost menționată data de 25 septembrie pentru aducerea oligarhului în țară, autoritățile nu exclud ca procedura să fie finalizată chiar mai devreme.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut la Atena pe 22 iulie, iar R. Moldova a depus trei cereri de extrădare pe numele acestuia.
El este învinuit în patru dosare penale instrumentate în R. Moldova, inclusiv pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, escrocherie și implicarea în „frauda bancară”, și riscă până la 15 ani de pușcărie.
.avif)
.avif)