Dosarul „taberelor din Serbia” // Procurorii cer mandate de arest pentru 30 de zile pentru 12 suspecți acuzați de pregătirea dezordinilor în masă


În privința celorlalte persoane vizate, procurorii au formulat învinuiri similare privind pregătirea acțiunilor de destabilizare în contextul alegerilor parlamentare, însă acestea sunt cercetate în libertate, întrucât cooperează cu ancheta.
Precizăm că peste 70 de persoane au fost reținute pentru 72 de ore în urma unei operațiuni de amploare desfășurate luni-dimineață, 22 septembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Oamenii legii au efectuat peste 250 de percheziții, vizând 111 persoane, inclusiv în penitenciare.
DESCHIDE și: Peste 70 de persoane, reținute pentru tentativa de destabilizare a R. Moldova, coordonată de Rusia
Dosarul penal, deschis în iulie curent, vizează pregătirea dezordinilor și destabilizărilor coordonate din exteriorul R. Moldova, cu scopul de a perturba alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Persoanele instruite, în majoritatea cazurilor tineri, au învățat tactici de destrămare a cordoanelor Poliției, utilizarea bastoanelor, utilizarea armelor de foc si altor echipamente speciale.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a menționat că acestea sunt afiliate unor partide politice și grupări criminale, ghidate din exterior.
DESCHIDE și: Șeful SIS: Taberele militare din Serbia, organizate de serviciile secrete ruse
.avif)
.avif)