Expoziția-festival „Produs Autohton”, în premieră la Chișinău. 150 de producători participanți
.jpg)
.jpg)
Potrivit organizatorilor, evenimentul, conceput sub forma unui festival, va reuni întreprinderi micro, mici și mijlocii, precum și ansambluri folclorice din diferite regiuni ale țării.
Sub sloganul „Produs autohton înseamnă tradiție și mândrie”, expoziția își propune să devină o platformă pentru producătorii locali și un punct de atracție pentru consumatori, inclusiv pentru cetățenii din diasporă reveniți în țară pe perioada verii.
„Am conceput acest eveniment ca un festival, cu muzică, gastronomie și interacțiune directă. În acest an, avem foarte mulți cetățeni din diasporă acasă, iar ei sunt cei mai buni ambasadori ai produselor noastre în afara țării”, a subliniat directorul CCI, Sergiu Harea.
Programul va include masterclass-uri de olărit și gătit tradițional, concursuri zilnice de prezentare a produselor și spectacole artistice.
Fiecare zi va fi dedicată unei categorii distincte. În prima zi se va desfășura concursul produselor alimentare, în special la miere, fructe uscate și vinuri. A doua zi vor fi expuse mezeluri și produse de panificație, iar în a treia – produse industriale și creative.
„Această premieră reprezintă o deosebită bucurie și o oportunitate excelentă de a celebra diversitatea și calitatea produselor fabricate acasă”, a menționat directorul interimar al „Moldexpo”, Zinaida Popa.
Deschiderea oficială a expoziției va avea loc vineri, 22 august, la ora 11:00, în fața pavilionului central „Moldexpo”. Organizatorii estimează o participare de peste 50 000 de vizitatori.
.png)
.png)