Festivalul Etniilor revine la Chișinău pe 21 septembrie


Evenimentul se va desfășura, tradițional, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde toți cei interesați vor putea savura bogăția culturală a comunităților etnice din Republica Moldova, de la dansuri tradiționale până la delicii gastronomice, transmite IPN.
Primăria Chișinău anunță că festivalul va începe la ora 10:00 cu ceremonia de depunere de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, urmată de primirea oaspeților în Casa Mare din Scuarul Europei. În zona havuzului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” va avea loc Hora Prieteniei „Unitate prin diversitate”, iar la ora 11:00 va fi inaugurarea oficială a evenimentului.
Oaspeții celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Etniilor vor putea explora curțile etnice, unde vor fi prezentate tradițiile și valorile culturale ale diferitor comunități. Programul include un târg expozițional cu obiecte de artizanat – țesături, broderii, lucrări din lemn și ceramică – precum și ateliere culinare interactive în zona gastronomică. Evenimentul se va desfășura până la ora 17:00.
Municipalitatea subliniază că evenimentul are scopul de a valorifica și promova tradițiile comunităților etnice din Republica Moldova, de a încuraja dialogul intercultural și de a consolida relațiile de prietenie dintre reprezentanții diferitelor etnii care conviețuiesc pe teritoriul țării.
.avif)
.avif)